Pasii ce m-au adus aici

Si-mi mai plang inca odata pasii care m-au adus aici. Vad cum ceata atinge mereu strada dimineata si acel miros proaspat, acea inviere si revigorare, toate, ma indeamna sa te caut, sa te simt, sa-ti ating chipul cu privirea. A trecut prea mult de cand nu am mai avut lacrimi in ochii, a trecut mult timp de cand nu am mai gresit, de cand nu am mai tocit acea poteca veche si plina de durere. Plin de ploaie, si ud pana la suflet, ingenunchiez, ma trec din nou fiorii si apoi privesc ploaia cum cade, fiecare picur in parte, il simt, ca parte din mine, fiecare lacrima, o simt cum curge din mine, nesecata sursa de durere. Te gasesc pe fiecare chip strain de langa mine, te simt in fiecare gand, cum respiri asa de perfect peste mine, te strang in brate si-ti numar bataile inimii. Calda, perfecta, mereu perfecta, daca ai stii cat te-am cautat si cata viata a mai ramas in mine, cat s-a pierdut pe drum si cate suflete am tinut in palme. Mi-e dor, sa simt gustul tau, pe buzele mele, mi-e dor sa nu ma doara, sa nu-mi injunghii sufletul mereu cand aud sunetul acela trist, acustic, de chitara, mi-e dor sa ma privesti ca la inceput, sa simt razele cristaline din ochii tai cum topeste glasierul, ce este inima mea. Atata gol, neumplut, nevazut, un sprijin, un prieten, un carling de care sa te agati, nimic din ce oferi, sa primesti inapoi, atat de mult poate sa doara. Sunt asa de lovit de nepasarea celor din jur, ranit de cuvinte aruncate ca-n rau, duse la vale, la fel ca mine, mereu la vale. Privesc in urma si vad ce am lasat, vad pasii ce m-au adus aici, vad chipurile ce sunt trecut si cele care sunt prezent, ajuta-ma Doamne, sa ajung sa vad soarele si ziua de maine, ajuta-ma sa vad cu ochii tai, ceea ce singur nu pot, da-mi o farama de intelepciune sa nu-mi omor sufletul, da-mi putina tamaduire, putin sprijin, putina iubire sa-mi usurez povara.

~ prin lorinelul pe 20 septembrie 2010.