Timpul

Am pierdut atata timp, cautand clipe de nemurire in simpla-ti privire, asa pierdut in ochii tai, ingenuncheam, plecand capul sperand ca-mi vei cruta sufletul de o alta rana adanca. In aceasta lume, un om, de unul singur este … nimic si nu avem alta lume decat asta. Dar eu am vazut o alta lume, desi cateodata cred ca a fost doar imaginatia mea care-mi trage un voal peste ochi, acoperindu-mi sufletul de adevarul rece si gol de dincolo de el. Am vazut lucruri pe care, ceilalti nu le vor vedea niciodata, am trait, gustat si simtit lucruri de nedescris in acea lume. Si apoi din nou gust zidul rece de beton gri si vad ca nu este alta lume decat cea in care traim. Aici tot ce poti sa faci este sa inchizi ochii si sa nu lasi nimic sa te atinga, sa gasesti ceva sa-l faci al tau si sa-ti construiesti o insula pe care sa te ascunzi, sa ai doar grija de tine.
Nu mai gasesc cuvinte pentru tine de spus, totul este tacere. Aud cum strigi “vino …, vino unde sunt eu.” Esti in sufletul meu acum, te voi purta cu mine oriunde voi merge. Nimic nu te poate face sa uiti, nici chiar un nou inceput, durerea; nu te innobileaza, iti otraveste sufletul. Totul devine asa de confuz, in toata mizeria si zgomotul acesta, vreau sa raman neschimbat pentru tine, vreau sa ma intorc acelasi om care a plecat. Mi-e greu sa ajung pe acele coline insorite, dincolo de apele negre ce ne despart. Cine a aprins aceasta flacara in mine, ce nu poate fii stinsa de nici o apa? Eram un prizonier …, acum sunt liber.
Am descoperit perfectiunea, inchid ochii si-mi legan capul. Deschid gura, cu buzele aproape simtind imortalitatea ce se arata-n fata mea. Vad toata frumusetea ce curge din sufletul pamantului, este lipsita de culoare profunzimea ce o atinge, lipsita de gust desi parca o pot simti cum imi atinge buzele, si-mi mangaie fata, simt asta foarte clar cum imi mangaie chipul cu sunete perfecte, le aud cum imi soptesc perfectiune. Fara cuvinte, nu esti decat o alta chitara ce canta, alta vioare ce plange, doar un alt pian cu clape albe, un alt graunte de nisip intr-o clepsidra.
Nu am cu cine sa impart perfectiunea ce o vad. Nimeni in jur cu ochii larg inchisi, deschis la suflet si la mine , sa simta ce-i transmit si ce-i arat, sa lase imaginea simplista, de un gri vulgar deoparte si sa lase lacrimile sa-i curga pe obraz, sa-si curete sufletul de otrava ce-l apasa, sa-si dezmorteasca inima, sa bata cu putere. Fie ea ranita, sa bata cu putere inauntru, sa-i aprinda vapaia ce odata ardea cu putere in el, sa nu mai respire aer mort. Sa traiasca dincolo de cuvinte si de margini, faramargini, fara limite, inchide ochii si zboara pana simti din nou vantul cum iti trece prin par. Traiesti din nou, atinge si iubeste, saruta si invata din nou sa simti. Ai fost otravit de aerul mort ce-l respiri, intr-o societate care-ti ucide, pe rand visele si-ti ia apoi viata ca trofeu indubitabil al victoriei dobindita asupra ta. Ridica-te din amorteala, striga din rasputeri, esti om, ai dreptulsa fii aici si acum fericit, ai dreptul sa fii iubit si sa atingi perfectiunea ce nu poate fi numita, vazuta sau simtita. Este timpul …
Cum oare am reusit sa nu te vad pana acum? Sastai langa mine si totusi sa nu-mi vorbesti? Ma rascoleste in interior muzica ce mi-o canti, te implor nu te opri, da-o mai tare, aveam atata nevoie de tine sa apari, scumpa perfectiune.
Oare cine te-a scris pentru mine? Cine te-a dirijat? Cine te-a invatat melodia sufletului meu? Cum reusesti sa ma atingi acolo unde de mult prea mult timp este gol si durere? Si ai plecat, lasand in urma o fiinta din nou vie, iti multumesc, nu te voi uita niciodata.

Emotie, emotii

Cum imi tremura degetele pe taste. Multitudine de emotii simt in mine, de departe cea mai proeminenta fiind frica. Mi-e teama pentru tine micutule, mi-e teama ca nu pot fi ceea ce tu ai nevoie sa fiu. Mi-e teama sa nu te dezamagesc, mi-e teama sa nu iti pot oferi lumea. Am un nod in gat ce va trebui sa-l plang cat de repede, pentru ca in curand vei veni la mine si vreau sa fiu puternic pentru tine, vreau sa-ti dau tot sufletul meu si toata viata mea tie. Te astept micutule, iti multumesc ca ma binecuvantezi acum si ca m-ai ales pe mine sa te indrum pe acest greu drum numit viata. Sunt nespus de fericit si desi ma incrunt putin cand vad ca in fata sunt nori si greutati, sunt bucuros si mandru ca vei fi alaturi de mine, iar eu alaturi de tine, pas cu pas. Te iubesc din tot sufletul meu si cu toata fiinta mea. Sa ma ierti cand iti voi gresi si te rog sa ma intelegi cand nu pot sa fiu mai bun, pentru tine si pentru mine. Voi avea nevoie de tine micutule in viata mea, la fel cum vei avea si tu nevoie de mine. Sa nu te grabesti, sa ai grija, sa vii intreg, sanatos si perfect. Te implor ai mare grija, pentru ca eu te astept sa vii.

Iar tie nu voi avea niciodata cuvintele necesare sa-ti multumesc pentru ce ai facut pentru mine. Vad acum ca toate greutatile de pana acum au meritat din plin. Vad acum ca prin felul tau m-ai indragostit de tine, m-ai facut sa te iubesc cum nu am facut-o pana acum, esti tot ce am mai scump pe lume si desi uneori nu pare, te iubesc din toata inima mea si voi face orice este necesar pentru tine. Iarta-ma pentru ca nu stiu cum sa ajung mereu la sufletul tau si nu stiu mereu sa ma opresc atunci cand este cazul. Alaturi de tine am trecut printr-o transformare incredibila, am redevenit om, am reinvatat sa simt, sa iert, sa iubesc, iti multumesc pentru tot ce faci pentru mine, iti sunt recunoscator ca existi in viata mea. Te iubesc si va iubesc.

Priveste

Eu sunt cel care-ti rapeste copilaria si inocenta. Eu sunt cel care-ti redau maturitatea ce sta in tine ascunsa. Asculta-mi vocea, urmeaza firul gandului ce ti-l soptesc. Vezi dincolo de voalul tras pe ochi, inspira-expira, deschide pt prima data ochii asa cum trebuie.

Stiu ca pleoapele-ti sunt grele, stiu ca te apasa adevarul sumbru ce-l privesti, stiu ca doare golul ce se formeaza intru-tine. Urmeaza cu privirea tot ce vreau sa iti arat, nu te speria, lasa lacrimile sa-ti inunde obraji, nu te teme, lasa deoparte frica de iluzi, lasa deoparte ganduri negre ce-ti incetoseaza simturile. Priveste zambind, iti arat noul tau inceput. Priveste cum renasti, priveste cum faci primi pasi in noua lume ce devine incet viata ta cea noua.

Priveste chipul ce te mangaie, uita tristetea din suflet, ridica-ti fruntea si miroase iasmonia proaspata de la geam. Alunga amaraciunea ce te apasa. Saruta petalele rosii de trandafir ce le-am asternut in calea ta, iubeste-ma in noapte si in zii, iubeste-mi fiecare atingere si fiece soapta ce-ti ofer. Atinge-mi sufletul cu sufletul tau, atinge-mi mainile cu mana ta, ocroteste-ma asa cum te ocrotesc si eu, pastreaza increderea in mine vesnic. Te iubesc

Pasii ce m-au adus aici

Si-mi mai plang inca odata pasii care m-au adus aici. Vad cum ceata atinge mereu strada dimineata si acel miros proaspat, acea inviere si revigorare, toate, ma indeamna sa te caut, sa te simt, sa-ti ating chipul cu privirea. A trecut prea mult de cand nu am mai avut lacrimi in ochii, a trecut mult timp de cand nu am mai gresit, de cand nu am mai tocit acea poteca veche si plina de durere. Plin de ploaie, si ud pana la suflet, ingenunchiez, ma trec din nou fiorii si apoi privesc ploaia cum cade, fiecare picur in parte, il simt, ca parte din mine, fiecare lacrima, o simt cum curge din mine, nesecata sursa de durere. Te gasesc pe fiecare chip strain de langa mine, te simt in fiecare gand, cum respiri asa de perfect peste mine, te strang in brate si-ti numar bataile inimii. Calda, perfecta, mereu perfecta, daca ai stii cat te-am cautat si cata viata a mai ramas in mine, cat s-a pierdut pe drum si cate suflete am tinut in palme. Mi-e dor, sa simt gustul tau, pe buzele mele, mi-e dor sa nu ma doara, sa nu-mi injunghii sufletul mereu cand aud sunetul acela trist, acustic, de chitara, mi-e dor sa ma privesti ca la inceput, sa simt razele cristaline din ochii tai cum topeste glasierul, ce este inima mea. Atata gol, neumplut, nevazut, un sprijin, un prieten, un carling de care sa te agati, nimic din ce oferi, sa primesti inapoi, atat de mult poate sa doara. Sunt asa de lovit de nepasarea celor din jur, ranit de cuvinte aruncate ca-n rau, duse la vale, la fel ca mine, mereu la vale. Privesc in urma si vad ce am lasat, vad pasii ce m-au adus aici, vad chipurile ce sunt trecut si cele care sunt prezent, ajuta-ma Doamne, sa ajung sa vad soarele si ziua de maine, ajuta-ma sa vad cu ochii tai, ceea ce singur nu pot, da-mi o farama de intelepciune sa nu-mi omor sufletul, da-mi putina tamaduire, putin sprijin, putina iubire sa-mi usurez povara.

Romania …

A venit din nou timpul sa fac o mica achizitie, tura asta fiind vorba de o pereche de adidasi. Bugetul fiind destul de mare, hotaresc sa-mi caut perechea de suflet pe site-ul oficial Nike, dat fiind faptul ca sunt un mare fan al produselor Nike. Caut pe acolo si dupa minute bune de truda si cautari excesive comparari si toate cele, vine momentul in care sa fac comanda. Toate bune si frumoase, aleg modelul, marimea, modalitatea de plata si … ciu-ciu, nu se asigura livrarea in ROMANIA. Ungaria, Republica Ceha, pana si in Luxemburg este asigurata livrarea, dar in Romania plai de dor, din parti. Asa ca plin de frustrare ca mi-am gasit o pereche la un pret superb pe care sunt convins ca nu o voi gasi in mirificul nostru oras, am decis sa scriu un post plin de ura la adresa autoritatilor romane care stau cu capul intre urechi si nu ne asigura un loc in secolul 21. Niste ratati si imbecili care nu au nici in cot nici in maneca cu guvernarea unei tari. Ma vad nevoit sa apelez din nou la eterni nostri bijnitari, sau prieteni care “aduc”, nu fura produsele de dincolo. Rahat pe bat.

Da Da

Revin din adancuri. Bunnnnn … nelamurire, am tot stat sa cuget, in mare parte la nemurirea lu’ sufletu’, dar printre altele m-am oprit si nitel la un subiect cam “tare”, anume … tobe, aplauze, urale … tobe din nou … anume, de ce sunt anumite persoane nesimtite, egoiste peste masura, neatente, nepasatoare, et cetera? In ultima lunga perioada, ma tot confrunt cu astfel de probleme si astfel de nelinisti. Cu cat oferi mai mult si cu cat esti mai constant cu anumite persoane, am vazut ca nu numai ca nu vei primi acelasi tratament, DAR au sa profite de tine, au sa te minta, au sa-ti insele increderea, dezamagiri peste minciuni peste dezamagiri, oricat ai incerca sa ierti si sa treci peste, oricata iubire si afectiune si intelegere este la mijloc, TOT DEGEABA, ajungi la un surplus si faci POC, simplu si sec. Intrebarea mea este alta, tu cum treci peste asemenea experiente, sau ce anume faci in acele momente in care vezi ca nu mai are nici un rost sa te zbati zadarnic? Este cred ca prima data cand abordez asa personal un subiect si deschid usa, lasand loc la ceva mai mult decat un etern blog monolog. Astept deci, cu vadit interes, un reply din partea ta, cititorule.

Imortalitate

Miere otravita imi torni in urechi din nou. Oare iubire pt ce am fost nu mai ai ? Daca am ajuns sa decad, sa fiu nimic, tarana, de ce nu-mi intinzi a ta mana? Sa ma ajuti, sa ma ridici, sa ma iubesti la greu, la fel cum te iubesc mereu si eu.
Cel mai tare ma doare cand vreau sa fi aici si nu esti. Ce sunt de fapt pentru tine? Ce am devenit? Ce voi fi in viitor? Oare mai avem impreuna un viitor? Intrebari care ma framanta, imi rod sufletul. Ma simt mai rece pe zi ce trece si nu este nimeni sa vada, aceasta povara.
A trecut atata timp de cand te-am iubit, de cand am simtit “acasa” in ochi tai perfecti. Te vad in orice colt al camerei mele, oarecum nu cred ca ai plecat vreodata de aici. Adoram sa ma privesc prin ochi tai, sa gust tristetea-n ochi mei, sa-mi vad chipul fericit, sa zambesc doar pentru tine. Sa ma indragostesc de fericirea ta, de zambetul tau, de cine esti, de cine mi-ai aratat ca poti fi. Atatea cuvinte pentru atat de putin.
Un mic citat :
“ I remember my mother when she was dyin’, looked all shrunk up and gray. I asked her if she was afraid. She just shook her head. I was afraid to touch the death I seen in her. I couldn’t find nothin’ beautiful or uplifting about her goin’ back to God. I heard of people talk about immortality, but I ain’t seen it. I wondered how it’d be like when I died, what it’d be like to know this breath now was the last one you was ever gonna draw. I just hope I can meet it the same way she did, with the same… calm. ‘Cause that’s where it’s hidden – the immortality I hadn’t seen. “

Lucrez

Lucrez din nou, un simplu gand care desi ma uzeaza, ma incanta totodata. Lucrez din nou, ma recunosc si privesc din nou spre oglinda, cautand un “cine esti?” mental, in ochii celui privit. Chiar aseara ma gandeam la anumite lucruri, un fel de retrospectie a zile, saptamanii, lunii, cum fac de obicei inainte sa ma culc, si gandindu-ma departe, mi-a venit in gand o anumita idee pe care am dezbatut-o mental minute in sir si pe care voiam sa o postez, singura MARE problema este ca … am uitat care era. Stiu cum suna, dar pe cuvant, nu reusesc sa-mi aduc aminte ce voiam sa spun de fapt.
Mai tare, din nou mai tare dau muzica, astept sa curga mierea din degete pe tastatura asta, care uneori, imi este cel mai bun prieten. Am observat o chestie ciudata, cu cat te porti mai frumos cu cei din jur, imbibati fiind in veninul altora de multe ori, iti raspund la bunatate cu sarcasm, rautate si venin. Nu pot sa spun ca m-am lecuit si ca voi incepe sa ma port urat, nici vorba, nu as fi eu, daca nu as persevera. Singura mea problema este ca nu reusesc sa ajung la sufletul anumitor oameni si sa-i fac sa ma accepte si sa accepte ca asa sunt, si ca nu le vreau raul. In fine, pana una alta, ma bucur de viata, intr-o deplina tristete caracteristica mie. Caut o muza, se ofera cineva? Caut o sursa de unde sa ma inspir, din iubirea careia sa pot scrie si altceva decat tristete pe pergament facut din inima curata. Vreau sa-mi scriu sufletul pe hartie, vreau sa-i arat negru pe alb, cata viata insufla in mine. Unde esti? De ce nu raspunzi la strigatele mele? De ce esti surda, muta si oarba pentru mine?

Imi amintesc

Imi amintesc, … inca retraiesc, … totul este asa de viu in continuare pentru mine. Imi amintesc privind pozele, lucrurile ce s-au petrecut in fundal, actiunile dinainte si de dupa acel moment imortalizat. Dupa atata timp, dupa atata amar de timp trecut, reusesc in continuare sa traiesc acea perioada in mintea mea, aceasi oameni, aceleasi cuvinte ce au fost spune si uitate, acelasi zambet, acelasi suras, totul in continuare atat de viu si atat de puternic in mintea mea. Si a trecut 1 an, au trecut milenii 2, au sa treaca si-alte 9 si mintea mea tot se va intoarce acolo. Acele poze, acele povesti, atatea amintiri sterse si atatea amintiri ce nu le poti arunca. Ai patit vreodata sa tii minte totul si sa vrei sa tii minte nimic? Sa vrei sa retii o imagine pt totdeauna si pana la urma sa o uiti? Sa simti cum cade totul de sub tine si sa plutesti in deriva, sa vrei sa-ti iei zilele dar cutitul sa nu taie? Sa incerci cu privirea orizontul, stand pe marginea blocului? Toate trec, este o perioada, nefasta si tine de tine cat timp dureaza. Tu ti-ai adus-o in viata, tu sa-i dai viteza.

Caut in acest moment ceva, caut o muza, o iubita, o prietena, o fiinta aproape de sufletul meu, te caut pe tine, gaseste-ma, te rog vino la mine, ajuta-ma sa scriu despre tine, despre mine, sa-mi deschid sufletul incatusat, sa las libere gandurile pe hartie, iubeste-ma fara sens, fara nevoie, fara griji, fara probleme, iubeste-ma precum te voi iubi eu. Te caut, arata-te, ajungi odata aici de oriunde ai fi, te chem, te chem, te strig cu putere, te astept. Vino …

Tamas Mircea Alexandru

Am petrecut atatea momente alaturi de tine, pare asa ireal, ce odata era asa de logic, asa de pur, atatea rasete si doamne, o doamne doar noi stim ce a fost. Cateodata cred ca a fost doar imaginatia mea, care-mi spune acum povestea noastra, inceputa de zeci de saptamani, de sute de zile. Mi-ai tinut inima in palmele tale de atatea ori si nu odata ai pierdut ceva pentru mine. Ai trecut de atate ori pe langa alti ca sa ajungi unde eram eu, sa fi langa mine, sa fi mana dreapta ce n-o aveam si sufletul din care simteam nevoia sa ma inoiesc. Ai stat cu ferimtate nemiscat orice s-a aruncat in tine si orice a fost nevoie sa faci ai facut, pentru mine, in numele meu, pentru noi. Dintre tot ce ai putut fi, ai ales sa fi ceva mai bun, ceva cu care sa te mandresti in timpul ce-l vei avea in fata, de petrecut aici. Nu ai fost mereu ce esti acum, ai lucrat sa ajungi aici, ai luat drumurile grele la pas, cu stoicism si determinare ai ajuns mereu la sfarsitul lor. Admir determinarea ta si totodata admir drumul ce-l parcurgi acum, langa mine. Tu esti Tamas Mircea Alexandru, ai fost de mult timp aici, sper doar sa ramai in continuare. Pentru tine as face orice, oricand, la orice ora, si stiu ca ai face la fel pentru mine.